01 Bogat fără să şti

Într-un loc arid şi sterp din Texas trăia un om sărac. Casa lui era foarte umilă şi era îngropat în datorii. Când era gata să-şi piardă proprietatea, au venit la el nişte oameni care i-au cerut să semneze un contract pentru a putea face forări pe terenul lui.

După puţin timp, o sondă extrăgea o mare cantitate de petrol. Remuneraţia pe care a primit-o proprietarul terenului l-a transformat într-un om bogat. În realitate acest om era bogat, dar nu ştia. Există persoane care au găsit comori îngropate în grădina casei lor şi au devenit bogaţi peste noapte, dar cu toate acestea nu au fost întotdeauna fericiţi.

Ştiaţi că dumneavoastră sunteţi posesorul unei mari comori?

Ea a fost dată direct de Dumnezeu pentru ca dvs. să fiţi fericit. Această comoară este Biblia.

De ce poate să fie considerată Biblia o comoară?

Pentru că ea conţine 31000 de promisiuni, sfaturi preţioase pentru cămin, tineri şi educaţie.

Ne încurajează, ne sfătuieşte şi ne întăreşte. Ne spune de 360 de ori “Nu te teme”.

Biblia se mai numeşte şi: Sfânta Scriptură, Cartea Sfântă, Cartea Cărţilor, Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul “Biblie” înseamnă mai multe cărţi la un loc. În total sunt 66 – 39 în Vechiul Testament şi 27 în Noul Testament.

1. Ce ne descoperă Dumnezeu prin Biblie? Amos 3:7. „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci.”

 

ORIGINEA BIBLIEI

2. Cum a fost scrisă Biblia? 2 Timotei 3:16. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire.”

Cuvântul “insuflat” înseamnă a sufla în…

Exemplu: Un director dictează o scrisoare secretarei sale. Cine este autorul? Secretara care a scris sau directorul care a dictat? Tot aşa Dumnezeu este adevăratul autor al Bibliei.

3. Care a fost mijlocul de transmitere? 2 Petru 1:21. „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.”

4. De aceea, cum putem să numim Biblia? 1 Tesaloniceni 2:13.  „De aceea, mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu…”

5. Ce dovezi există că Biblia este inspirată?

Răspuns:

a) Unitatea mesajului Său în ciuda faptului că a fost scrisă de aproximativ 40 de scriitori pe parcursul a 1600 de ani… Ei au făcut parte din cele mai variate poziţii sociale: împăraţi, prim-miniştri, medici, pescari, păstori de oi, profeţi…

b) Exactitatea sa istorică, dovedită de arheologie

Numeroase descoperiri arheologice din Orientul Mijlociu confirmă în mod minunat relatările Biblice. Oraşe ca: Lachiş, Haţor; Meghido Ninive şi multe altele care au fost necunoscute, sunt dezgropate acum. Despre imperii, naţiuni, oraşe şi popoare. De exemplu, sunt interesante profeţiile referitoare la Babilon, Tir, Sidon, Egipt şi despre iudei. Mai mult de 2300 de profeţii s-au împlinit cu exactitate…

c) Conţine anticipări ştiinţifice: vorbeşte despre avion şi automobil. Menţionează legile gravitaţiei universale, greutatea aerului, rotunjimea pământului, etc… contrar cunoştinţelor acelei epoci.

De-a lungul diverselor versete profetice din Daniel şi Apocalipsa, se menţionează istoria politică şi religioasă timp de 2000 de ani. Este scris motivul pentru care Hitler şi Napoleon au pierdut războiul, cine va domina lumea, cauza crizei actuale, etc.

Există 333 de profeţii despre un singur Om, scrise cu secole înainte de a se naşte.

d) Curăţia mesajului Său. Exemplul sunt cele 10 porunci.

e) Sunt persoane care au fost transformate prin intermediul ei.

 

6. Care este personajul central? Ioan 5:19 (prima parte),39 Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis:… Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”

Răspuns:

Personajul central este minunata persoană a lui Isus Hristos. Este denumit cu mai mult de 200 de nume pentru a descrie virtuţile Sale. Peste 333 de profeţii vorbesc înainte de a se naşte despre viaţa şi lucrarea Lui. Noul Testament descrie împlinirea lor.

 

SCOPUL BIBLIEI

7. Ce obţinem cu ajutorul ei? 2 Timotei 3:15 „din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.”

8. Pentru ce este utilă? 2 Timotei 3:16,17 „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

 

9. Ce ne oferă studiul Bibliei?

a) Romani 15:4 „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.”

b) Ieremia 15:16 „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!”

 

10. Pentru a cunoaşte virtuţile ei cu ce se compară Biblia şi de ce?

a) Lumină. Psalmi 119:105 „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.”

b) Sabie. Evrei 4:12 „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

c) Pâine. Matei 4:4 „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.””

d) Foc şi ciocan. Ieremia 23:29. „”Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?”” Focul curăţă şi ciocanul modelează.

e) Lapte. 1 Petru 2:2, „şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire.” Ne ajută să creştem spiritual.

f) Oglindă. Iacov 1:23. „Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă.” Ne arătă greşelile noastre.

g) Scrisoare. Ieremia 36:2. „Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele, pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi!” Ne vorbeşte de iubirea Lui.

 

11. Care sunt cele cinci chei pentru a înţelege Biblia?

Prima cheie: Cum trebuie să fie studiată Biblia? Fapte 17:11„Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.”

A doua cheie: Ce trebuie să fim dispuşi să facem? Ioan 17:8. „Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.” Să fim dispuşi a ne supune.

A treia cheie: Care metodă este mai bună: doar a citi, sau a studia pe teme, comparând pasaj cu pasaj?Isaia 28:10 „Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” Studiul pe teme, comparând verset cu verset.

A patra cheie: Este eficient a primi învăţătură de la alţii? Matei 28:20„Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

A cincia cheie: Ce trebuie să facem înainte de a o studia? Iacov 1:5. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Să ne rugăm.

 

CONCLUZIE

12. A fost învinsă Biblia de atâtea persecuţii prin care a trecut? Isaia 40:8„iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.”

Voltaire a prezis că până în secolul al XX-lea vor înceta să mai existe vestigii despre Dumnezeu şi Cuvântul Său şi că pentru a putea găsi o Biblie, va trebui să se meargă la un Muzeu de Antichităţi. Dar… ironia destinului!! La 25 de ani după moartea lui, casa i-a fost cumpărată de Societatea Biblică Geneva, care a transformat-o într-un depozit de Biblii, iar tipografia care a fost proprietatea lui Voltaire a fost folosită pentru a tipări Cartea Sfântă.

13. Ce sfat a dat Isus? Ioan 5:39Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” 

14. Cum este considerat cel care studiază Biblia? Apocalipsa 1:3. Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” Ferice / Fericit = binecuvântat.


După terminarea acestui set de studii puteți beneficia de o Diplomă de Absolvire dacă veți completa întrebările recapitulative (apăsați aici) de la sfârșitul fiecărui studiu. Veți fi rugați să introduceți o adresă de email validă.


Tema următoare: “Se poate cunoaşte viitorul?

O întrebare care îi interesează pe cei care vor să cunoască viitorul! Se vor studia descoperiri interesante cuprinse de mii de ani în Biblie:
– Istoria cetăţii condamnate
– Profeţia despre Egipt şi iudei
– Anticipaţii ştiinţifice interesante despre pământ şi spaţiu, sănătate; inclusiv despre avion şi automobil.
– Câteva dintre cele 333 profeţii despre un singur Om.

O temă cu adevărat interesantă!